marți, 22 martie 2011

Roscovana de primavara

Cum primavara intarzie flagrant anul asta, am incercat sa-mi fac o salata care sa sugereze mai mult de 5 grade temperatura afara. Asa ca am ales tot ce aveam mai colorat prin frigider:) Rezultatul? O salata vesela, usoara dar destul de consistenta.


Iata ce ingrediente avem nevoie:
  • 1/2 salata verde
  • un ardei rosu
  • 150g sfecla rosie murata
  • 5-6 capsuuuuuni
  • 150g somon afumat
  • 50g nuci
  • 50g migdale
  • 1/2 lamaie stoarsa
  • ulei de masline

Iar prepararea e floare la ureche ca sa mentinem tematica de primavara. Se taie totul, se toarna un pic de ulei si se amesteca storcand lamaia. Si apoi se infuleca delicat cu pofta:)

Tip de salata: usoara dar taie foamea
Pret: mediu
Ingrediente: nu chiar la botul calului, nu mic jogging pana la piata nu strica
Timp de preparare: nu mult. cam cat timpul de savurare:)


Bon apetit!:)

miercuri, 16 martie 2011

Hot Cheese - o salata care face dreptate branzei

Branza e mereu presarata in salata asa, cu gesturi mici ca si cum ai pune sare. Parca ne e frica sa punem prea multa branza, de parca daca o presari isi pierde din calorii. Nu e bine. Uneori branza trebuie pusa din plin, pentru ca scoate ce e mai bun din salata, si din om in general.



Iata ingredientele:

  • 250g branza afumata (atentie, nu cascaval afumat - se gaseste cam in orice piata la tarani, eu ca reper am din Piata Crangasi)
  • 1/2 salata verde
  • 1/2 ceapa rosie
  • 1/2 grapefruit
  • 1/2 lamaie stoarsa
  • 100g nuci
  • patrunjel
  • ulei de masline

In afara de branza, restul ingredientelor se amesteca in bolul de salata in mod obisnuit, amestecandu-se bucatele mici cu uleiul de masline si lamaia stoarsa.
Branza insa...aici este cu totul alta poveste. Branza se taie in cateva bucati (nu foarte subtiri) si se pune pe un gratar la foc mic. Se tine cam 3-4 minute in total, intorcandu-se de pe o parte pe alta pana capata o culoare usor aramie, ca in imagine. Atunci capata textura unui cascaval incins, intinzandu-se din furculita (spre gura, desigur).


Este delicioasa in salata proaspata, ii da si un gust foarte sarato-de-lins-pe-degete si se topeste in gura.  Asa ca trebuie mancata cat e calda. Grapefruit-ul e o alta piesa de rezistenta a salatei, care mi-a fost sugerata de la Iulia Simtion, un master chef in desguise care va mai aparea cu siguranta mentionata pe acest blog.



Tip de salata: satioasa
Pret: mediu
Ingrediente: nu chiar la botul calului, un mic jogging pana la piata nu strica
Timp de preparare: 10-15 minute

Bon apetit!

miercuri, 9 martie 2011

Papile in delir - o salata cum n-ai fi zis!

Aseara mi-era foame. Atat de foame ca nu aveam cine stie ce asteptari de la cina (ma rog, asta decredibilizeaza total reteta de ieri dar v-o zic oricum:), totusi mi-am luat niste chestii in drum spre casa ca poate iese ceva. Si a iesit:)
Asa ca numele - Papile in delir - a venit firesc, ca parca o iau razna papilele gustative dupa asa amestec acrisor-sarat-consistent. Mmmm.



Iata ce s-a nimerit in mod fericit impreuna in salata:

  • 1/2 salata verde
  • 3 felii de prosciutto
  • 2 kiwi
  • 100g nuci
  • 100g rosii cherry
  • 100g masline negre
  • o ceapa rosie
  • 1/2 lamaie stoarsa
  • ulei de masline

Restul e foarte simplu. Se taie marunt salata verde, se amesteca impreuna cu rosiile feliate, bucatelele de kiwi (mici mici), fasiile de prosciutto si ceapa taiata marunt. Se adauga ulei de masline si 1/2 lamaie stoarsa si se amesteca. Se pun apoi nucile si maslinele si se mai amesteca inca o data cu totul.

Et voila. 



Tip de salata: satioasa / tine loc de o masa
Pret: merge sa o faci in prima saptamana dupa salariu
Ingrediente: nu chiar la botul calului (o plimbare pana la supermarket care va merita claar)
Timp de preparare: mai mic decat timpul de pozare al salatei :) adica maxim 10-12 minute.

Enjoy! Tot scriind reteta cred ca ma duc sa mai fac o portie:)

duminică, 6 martie 2011

Salata cinstita - o reteta marca Mo.

Revenim cu o abordare mai pragmatica asupra domeniului salatelor: mai multa consistenta, mai putin experiment. Zic revenim, pentru ca e vorba de primul "guest salad" de pe acest blog:) Monica (Mo pentru prieteni si degustatori) a propus reteta de mai jos, o salata cinstita care face ceea ce asteptam de la ea: isi face treaba. Dupa o portie te saturi instant, si nu faci jogging cativa km ca sa gasesti de unde sa-ti iei ingredientele. Si e foooarte buna.


Ingrediente:

  • salata simpla sau de rucola (se gaseste la punga la orice mega image)
  • 150g branza de capra 
  • cateva nuci
  • un pumn de seminte decojite
  • 150g ciuperci
  • 1/2 lamaie stoarsa
  • un pic de avocado (n-am putut sa ma abtin:)
  • 100g ridichi
  • ulei de masline

Se amesteca bine salata cu bucatelele de ciuperci taiate, adaugandu-se ulei de masline pentru ca procesul sa fie mai smoooth. Se adauga nucile, semintele si ridichile taiate, se stoarce 1/2 lamaie peste. Se taie branza cubulete si se adauga deasupra. Apoi se amesteca totul o ultima oara si, voila: o salata geniiiiala. Multumim Monicai pentru cina din seara respectiva, a substituit cu brio frigiderul nealimentat.


Tip de salata: satioasa
Pret: mediu
Ingrediente: nu chiar la botul calului (o plimbare pana la supermarket care va merita clar)
Timp de preparare: 15-20 minute

Bon apetit!

duminică, 27 februarie 2011

Somonul rasfatat - o salata pentru cei mai nazurosi

Dupa cum se vede si din titlu proaspat pus, e o salata cu focus pe somon, prima cu carne de pana acum:) Si nu orice somon, ci afumat si rasfatat cu multe ingrediente delicioase in jurul lui. Nu e tocmai salata pe care sa ti-o faci la 12 noaptea cand n-ai nimic in frigider si dai o fuga la non stopul din colt (bine, la ora aia oricum nu salata e prima optiune:), dar gasesti la orice supermarket mai mare ingredientele necesare unei retete de lins pe degete.



Iata ingredientele:

  • somon afumat (150g)
  • mozzarella (100g)
  • 1/2 avocado
  • 1/2 lamaie (stoarsa)
  • 1/2 portocala
  • 1/2 salata verde (nu apare in imagine pentru ca am uitat sa o pun:)
  • patrunjel
  • un morcov taiat
  • 2 linguri de varza murata
  • 2-3 cubulete mici de ghimbir
  • ulei de masline

Se taie marunt morcovul, patrunjelul, mozzarella si 1/2 portocala si avocado. Pestele de stropeste cu multa lamaie si se taie in bucatele. Se adauga in bol alaturi de 1/2 salata verde bine taiata. 
Se toarna ulei de masline, cele 2 linguri de varza murata si jumatate de lamaie bine stoarsa, apoi intregul continut se amesteca biiiine de tot. Se adauga si un varf de ghimbir taiat, dar nu mai mult de 2-3 mini cubulete pentru un pic de picanterie.


Si apoi e atat de bine ca nu mai esti in stare sa faci nimic vreo jumatate de ora (de aceea este recomandata in weekend inainte de o leneveala excelenta de sambata dupamasa).



Tip de salata: satioasa/tine loc de masa
Pret: merge sa o faci in prima saptamana dupa salariu
Ingrediente: nu chiar la botul calului (o plimbare pana la supermarket care va merita clar)
Timp de preparare: aprox. 15 min.

Bon apetit!:)

vineri, 25 februarie 2011

Surprise me salad: salata cu toate gusturile pentru toate gusturile

Surprise me salad a fost un experiment de moment. Vroiam sa pun mai multe ingrediente, dar nu stiam exact de ce gust anume mi-e pofta. Asa ca am ajuns sa pun tot ce-aveam la indemana prin frigider. Rezultatul final a fost o surpriza placuta, cel putin asa spun prietenii care mai spera la o urmatoare salata:) Cand crezi c-ai pus punctul pe gustul de baza, mai apare unul care contrazice tot ce simtisesi pana atunci, fara a iesi insa o debandada olfactiva.

Iata ce contine:

  • mozarella (100g)
  • telemea geniala de capra (100g)
  • un ardei rosu
  • jumatate de portocala
  • jumatate de mango
  • 1/4 gutuie
  • tulpina de telina
  • stafide
  • ulei de masline
  • chimen (un varf de cutit)
  • scortisoara (un varf de cutit)


Ingredientele se taie cubulete si la final se adauga uleiul, chimenul si scortisoara, si se amesteca bine. Si iese o combinatie interesanta de sarat cu dulce si acrisor. Yummy.


Surprise me, desi simplu de preparat, nu e chiar la indemana ca ingrediente, in sensul ca unele dintre ele nu se gasesc chiar peste tot. Branza de capra foarte buna se gaseste in piata Obor, iar tulpinile de telina si mango la Mega Image.

Tip de salata: taie foamea dar nu te baza doar pe ea
Pret: merge s-o faci in prima saptamana dupa salariu
Ingrediente: faci o plimbare sa le gasesti, dar merita
Timp de preparare: 10-15 minute

duminică, 20 februarie 2011

Salata cat un pranz intreg: Capia Delight

Iata o reteta care inlocuieste lejer o masa intreaga daca n-ai chef sa te intinzi la gatit. O tot prepar de cateva zile si inca imi face pofta. Bine, poate si pentru ca ingredientele le gasesc si la magazinul din coltul blocului, deci nu trebuie sa cotrobai dupa ele prin vreun supermarket mai pretentios si indepartat.

Reteta am denumit-o Capia Delight pentru ca ardeii rosii sunt elementul care da culoare intregii operatiuni:)

Avem urmatoarele ingrediente (pentru o portie de o persoana):

  • 3 ardei capia
  • 200g feta
  • hrean in otet
  • 50-100g de nuci 
  • 50g stafide
  • o feliuta de lamaie de stors peste amestec
  • ulei de masline

Se taie in bucatele marunte ardeii, se adauga feta cubulete, nucile si stafidele si un varf de cutit de hrean. 




Se toarna peste uleiul si zeama de lamaie si se amesteca tot continutul bine bine. Si apoi se ofteaza de bun ce-a fost:)


Tip de salata: satioasa
Pret: deloc piperat
Ingrediente: la botul calului/la orice magazin
Timp de preparare: 15 minute (10min daca ai fost bun la lucru manual)

Enjoy!